club d emate

Aceste tipuri de sedinte ii fac pe multi parinti sa aiba emotii, in special daca stiu ca micutii lor sunt mai nazdravani sau daca au copii care iau si note mai putin bune. La sedinele cu parintii ne simtim de parca noi ne asumam toata responsabilitatea si vina faptelui celor mici, insa nu este chiar asa.

Copiii au voie sa greseasca, parintii au voie sa fie si ei uneori mai putin grijulii pentru ca toti suntem oameni si avem momente mai putin bune in viata. Cu toate acestea, trebuie sa stim sa pastram un echilibru sanatos.

Articolul de astazi te pregateste pentru sedinta cu parintii si iti explica si cat de importanta este ea atat pentru tine, ca parinte, cat si pentru copilul tau.

Evalueaza performanta si comportamentul copilului tau

Stii ce note a luat la ultimele sale teste sau te-a mintit spunand ca nu a dat niciun test? Ei bine, trebuie sa stii ca profesorii incep sa dea teste uneori chiar si din prima saptamana de scoala.

Acorda atentie notelor luate, dar si insemnarilor copilului de pe lucrari. De asemenea, nu uita sa arunci o privire si pe caietele de teme, dar si in carnetul de note. Astfel, te vei duce la sedinta cu parintii cu temele facute si in cunostinta de cauza.

Discuta cu copilul tau

Explica-i copilului tau ca este mai bine sa afli de la tine ce s-a intamplat la scoala si nu de la profesori. Daca iti spune ce nazbatii a facut, nu il certa intr-un mod agresiv, ci explica-i de ce nu este bine. Alegeti impreuna o pedeapsa (de exemplu, sa faca 10 probleme in plus din culegeri de tipul Clubul matematicienilor) si apoi nu uita sa ii oferi si o mica recompensa, chiar si o inghetata sau o ciocolata.

Este neplacut sa te afli la sedinta cu parintii si sa nu stii cum sa reactionezi atunci cand profesorul iti spune de o nazbataie a copilului tau de care tu nu stiai. De aceea, incearca sa comunici cat mai mult si mai deschis cu copilul tau.

Fii deschis si onest atunci cand comunici

Acest lucru se aplica si la sedinta cu parintii, dar si in discutiile cu copilul tau. Daca afli care sunt grijile copilului tau in legatura cu scoala, atunci le vei putea expune deschis si sincer la sedinta cu parintii. Vei avea surprinderea sa vezi ca mai sunt parinti si copii in aceasta situatie si veti primi sustinere si din partea lor.

Astfel, vei putea cauta ajutor la colegii parinti, dar si la profesori si, impreuna, veti putea gasi solutii constructive pentru copiii vostri.

Fie ca este vorba de comunicarea cu parintii sau cu copilul tau, incearca sa fii cat mai deschis, sa mergi la sedinta cu parintii cu temele facute si sa incerci sa gasesti solutii constructive impreuna cu profesorul, dar si cu ceilalti parinti.